E atât de greu să vezi soarele atunci când cerul e plin de nori! E atât de greu să zâmbeşti atunci când inima îţi e plină de suferinţă! E atât de greu să mai speri atunci când nu mai ai pentru ce lupta! E atât de greu să mai trăieşti când cel mai bun prieten te trădează! E atât de greu să ierţi când cineva te dezamăgeşte! E atât de greu să ridici capul sus când privirea îţi e fixată în pământ! E atât de greu atunci când ai un suflet trist...!
Suferinţă, tristeţe, dezamăgire, trădare, toate acestea şi-au găsit casa în sufletul meu. Pentru ce? Pentru cine? ...
Rănile sufletului sângerează... Deşi s-au mai trecut, cicatricile au rămas! Rănile au prins coajă, dar aceasta se mai desprinde din când în când... aducând numai durere.
Lacrimile curg... Oare ce le-ar mai putea opri? Fericirea? Speranţa? Iubirea? Prietenia? Încrederea? Voinţa?
Frunzele cad. Timpul lor a trecut. Acum se aştearnă pe pâmântul sufocat, formând un minunat decor. Vântul bate. Le împrăştie peste tot. Aerul s-a schimbat... Suferinţa pluteşte peste tot... Vine iarna!
Norii par a anunţa o dezamăgire. Oare cât timp mai durează până când cerul va plânge?
Totul e plin de tristeţe. Speranţa a fost alungată odată cu trecerea verii... Acum totul se zbate într-o agonie surdă. Oare ne aude cineva?
Da, ne aude! Ne vede, ne simte, ne este alături mereu! Este El! Ne dă atâta suferinţă, atâta tristeţe, atâta durere, atâta dezamăgire doar pentru a ne învăţa ce înseamnă viaţa. Pentru a încerca să trecem cu bine testul ei. Să râdem cu foc şi mulţumire când vom depăşi această provocare... Dar până atunci drumul e plin de obstacole, de gropi, de poteci străine.
Trebuie doar să nu ne rătăcim. Să avem încredere că totul va fi bine. Să sperăm mereu la ceva mai bun.
Însă, cum să faci toate acestea când ai un suflet trist?
